Sa Mancam, Zic

Eu cred ca fiecare popor de pe planetuta are cate un blestem pe care trebuie sa-l poarte de la o generatie la alta. Noi traim cu impresia ca suntem mari betivi, dar nu e nici pe departe asa. Nici macar nu suntem aproape de natiile care se bat pentru titlu. In schimb, conducem detasat la altceva. La mancat. Cred ca suntem blestemati sa fim incontinuu flamanzi.

La noi totul se reduce la mancare. Orice eveniment, orice vizita, orice moment din zi este redus la conceptul de a manca. Nu conteaza evenimentul in sine, conteaza ce s-a pus pe masa. Noi nu mancam ca sa traim, sa supravietuim, traim ca sa mancam. Tine de psihologic.

La nunta daca nu ai aperitiv, peste, sarmale, friptura si tort, nu e nunta. Nu conteaza cine cu cine se casatoreste, ca lautarii erau beti, ca bautura era calda, conteaza ca s-a mancat bine. Si ca au fost sarmale. Ca daca nu pui sarmale, esti proscris. Daca la celelalte feluri de mancare o mai poti da la intors (greu, dar poti), la sarmale n-ai nici o sansa. Esti nebun? Cum sa n-ai sarmale? Ce e aia nunta fara sarmale?

La botez e fix la fel. La inmormantari, stam si pazim mortul trei zile, de parca ar pleca undeva si, bineinteles, trebuie sa fie ceva de mancare. Ca nu poti sa-i chemi pe oameni sa stea langa mort cu burta goala. Da cine ii cheama? Vii, pui coroana sau ce ai si pleci. De ce trebuie sa faci tabara langa mort? Dupa aia il bagi in pamant si te duci la masa. Mananci ca sa-l pomenesti pe mort. Cum dracu mananci ca sa-l pomenesti pe mort? Ce e aia?

De sarbatori, ca e Craciun sau Paste, mergem in supermarket sa cumparam de mancare. Nu conteaza ce reprezinta sarbatorile, ca s-a nascut Hristos, ca a murit, ca ce pana mea mai sarbatorim. Conteaza ce punem pe masa. Si dupa aia ajungem la spital. Eu astora de ajung la urgenta de sarbatori, ca au mancat, nici nu le-as acorda ingrijiri medicale. Ai bagat in tine ca porcul pana te-a dat ficatul in judecata? Da. Atunci http://www.cimitir.ro. Conceptul de urgenta nu s-a inventat ca sa-ti faca tie clisma.

Daca inviti pe cineva la tine, trebuie sa-i pui masa. Ca nu poti sa-l astepti pe om fara ceva de mancare. Te faci de ras. Povesteste ala la neamuri “Ba am fost la ala, n-a dat si el ceva de-ale gurii. Am lesinat de foame.”. Ma da tu vii la mine sa mananci sau sa ma vezi, sa mai stam la un hamei sau strugure?

Cand mergem la iarba verde, facem gratar. Si ne odihnim intr-ale sfantului carnat. Amin.

Sweet Tooth

385653_439165416146033_1414813488_nSweet Tooth (Dintele Dulce sau O, ce dulce esti tu Dinte draga) este cofetaria ce v-ar putea indulci serile petrecute la Groove On.

Prajiturile arata de mori si daca ai ocazia sa le gusti, chiar o sa mori. De placere.

Pot garanta ca sunt 100% facute in casa, pentru ca am fost martor la fabricarea uneia dintre prajituri. Si la mancatul din ea. Si cand n-au vrut sa-mi mai dea, m-am dus la Groove On si am mancat acolo.

Gasiti poze din belsug pe pagina lor de Facebook. Cand v-ati saturat de privit si salivat, dati o fuga si gustati. Recomand.

Angajam Chinezi

Cica un nene din USA, developer la o companie de pe-acolo, a angajat un cetatean chinez, sau mai multi cetateni chinezi sa munceasca in locul lui (sursa aici).

El venea la munca si se dadea pe net (facebook, linkedin si ce mai au ei pe acolo), dar fiind “your average US developer”, nu a atras atentia. Intre timp, chinezul, platit cu o cincime din salariul lui, scria cod. Cod mult si bun. Se pare ca schema era facuta in cazul mai multor companii din zona, developer-ul castigand cateva sute de mii de dolari pe an si platind firma de consultanta din China doar cu 50.000. Cumva logic, ca nu putea sa fie, fizic, in mai multe locuri deodata.

Aparent fost prins cand cei de la Verizon au fost rugati de compania la care nenea developer presta, sa verifice niste log-uri ale activitatii VPN-ului, ce li s-au parut dubioase. Oamenii se intrebau cum de, in conditiile in care implementasera masuri de securitate de ultima ora, aveau conexiuni in VPN din Shenyang, China.

Izolati In Mijlocul Multimii

E limpede de mult ca la televizor nu mai ai ce sa vezi. Si blamam, in mod eronat, televiziunile. Presa scrisa se indreapta vertiginos in aceeasi directie. Presa on-line a scapat numai datorita vastitatii internet-ului. Nu e vina lor (a celor din presa), ci e vina noastra, a consumatorilor. Presa e o afacere si functioneaza pe baza de rating. Nu intra in atributiile ei sa educe consumatorul. De asta se ocupa, sau ar trebui sa se ocupe, familia si scoala. Ca orice afacere, pentru a rezista in economia de piata, trebuie sa obtina profit. In cazul ei, profitul este obtinut oferind continut, scris sau vizual.

Continutul, insa, este creat de noi. Noi scriem scenariul fiecarei zile. Noi regizam fiecare episod din filmul Gomorei. Ei doar il proiecteaza. In ’89 am avut o sansa, ni s-a dat mana libera. Am fi putut sa-l facem pe Picasso sa roseasca, am fi putut picta orice pe ecranul micilor televizoare. Am ales cruci si patrafire, vata din nas si chilotii din cur, pupatorii de cadavre pe de-o parte si huiduitorii pe de alta parte, toate combinate intr-un spectacol grobian care l-ar fi putut uimi pana si pe Mengele. Nu stiu daca o sa ni se mai ofere vreo sansa. Si nu stiu daca mai meritam. Oare ar iesi ceva mai bun?

Excelam prin a promova non-valoarea si a-i ingropa in tenebrele grotescului pe cei care ar putea face flori din mucegai, obligandu-i sa fie simpli figuranti intr-o piesa de teatru bacoviana. Ii pazim cu stoicism titanic ca nu cumva sa gaseasca drumul spre afirmare si le aratam, de cate ori avem ocazia, unde le este locul. In necunoscut. Ne aducem aminte de ei abia dupa ce ajung pe celalalt mal al Styx-ului. Sau din 100 in 100 de ani. Si construim biserici in cinstea lor, in curtea lor, fara sa avem bunul simt sa realizam ca omul era, de fapt, ateu.

Prin ignoranta, l-am redus pe Dumnezeul nostru la politistul suprem ce pazeste din ceruri si insemneaza in catastif cate cruci a batut, lumanari a aprins si de cate racle si-a frecat chilotii fiecare dintre noi. Speram sa detinem ingredientele unei retete ce ne asigura un loc in Paradisul promis. Cheltuim milioane pe o singura biserica in speranta ca vom fi crutati in ziua apocaliptica a noii Inchizitii. Moartea a devenit moneda de schimb. Ne vindem sufletul din timpul vietii pentru un loc in primul rand intre cei drepti.

Regulat ne blamam bunicii si parintii ca nu sunt la curent cu noutatile si ca traiesc in lumea lor. Oare e de dorit sa fii la moda intr-o societate ce poarta straiele morbide ale sinuciderii? Oare nu s-au izolat voit in mijlocul nostru? Deseori ma gandesc daca nu asta ar fi solutia pentru a mai salva ceva. Si atunci ce facem? Ne izolam in mijlocul multimii? Daca nu ne iese?

Am auzit mai de mult pe cineva spunand ca “O masa de oameni ce populeaza un teritoriu, nu poate fi numita popor decat daca are constiinta generatiilor trecute si viitoare”. Noi nu avem nici una, nici alta.

De la generatiile trecute am primit cadouri pe care nu stim sa le pretuim. Cadouri pentru care nu am miscat un deget, insa le calcam in picioare si vorbim cu nonsalanta despre cat de bine era in comunism, desi multi dintre noi n-au trait o secunda in acea perioada. Dreptul la libera exprimare, dreptul la informare, dreptul la libera circulatie sunt numai cateva din darurile pe care le-am primit, pentru care multi si-au dat viata, fara sa stie ca le vom folosi sa ne autodistrugem.

Pentru generatiile viitoare nu lasam nimic bun, le cultivam spiritul de turma si dispretul pentru valoare. Am vazut o poza pe Facebook, in care scria “Nu am mostenit Pamantul de la stramosii nostri, il imprumutam de la copii nostri”. As putea spune acelasi lucru despre tara noastra. Sa avem grija, insa, cum le-o inapoiem.

Bunica mea avea o vorba, “Te mai schimba doar sapa si lopata”. Eu zic ca se poate si cu teapa.

“Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Lock, Stock And Two Smoking Barrels & Snatch

lock_stock_and_two_smoking_barrels snatch-326356l

Da, stiu ca sunt vechi (Lock, Stock – 1998; Snatch – 2000) si poate le-ati vazut, dar daca le-ati vazut stiti ca nu ma pot abtine sa nu vi le recomand. Le-am pus pe amandoua pentru ca mie Snatch mi se pare a fi un fel de continuare a lui Lock, Stock and Two Smoking Barrels. Sau poate nu si bat eu campii.

In orice caz, in Lock, Stock and Two Smoking Barrels, patru prieteni se trezesc ca datoreaza nu mai putin de jumatate de milion de lire unui gangster local, dupa ce participa la un joc de carti aranjat. Mai mult decat atat, au o saptamana la dispozitie sa faca rost de bani. Lucrurile se complica, insa, cand apar in peisaj doua arme de foc de o valoare inestimabila.

Snatch ne ofera trageri pe sfoara, cacealmale si fatarnicii, totul pentru un diamant mare cat pumnul. Piatra este pierduta de hotul de diamante Franky “Four Fingers”, la un pariu aranjat pentru un meci de box. Cand toata lumea afla de disparitia pietrei pretioase, isi mobilizeaza toate fortele sa puna mana pe ea. Proprietari de case de pariuri, impresari ageamii de box, proprietarul unei ferme de porcine, asasini platiti, fiecare isi urmeaza planurile proprii pentru a pune mana pe diamant. Cand planurile iau o turnura gresita se creeaza un haos general.

Ambele filme mi s-au parut genial gandite si puse in scena. Actorii si replicile extrem de bine alese fac deliciul actiunii. Vizionare placuta.

Tehnici De Supravietuire – La Biserica

Nu ma pasioneaza in mod deosebit mersul la biserica, intrucat pana acum nu i-am gasit scopul. Stiu, o sa ard in iad. Asta-i viata. Sau moartea. Insa, din putinele vizite pe care le-am facut pana acum, am identificat cateva elemente care va pot ajuta sa iesiti in viata de acolo.

In primul rand, v-as sfatui sa nu intrati in cladire si sa stati in curte. E mai sigur. Mai ales daca va duceti de Craciun sau Paste. Daca totusi credeti ca e ca in filme, atunci urmati pasii de mai jos:

1. Mergeti intotdeauna pe culoarul din centru. Acolo nu prea e nimeni pentru ca scaunele sunt in lateral.

2. Nu intrati niciodata cu primul set de credinciosi. Sunt sanse mari sa nu mai iesiti.

3. Daca totusi ramaneti blocati inauntru, lipiti-va de popa. E singurul care va poate scoate in siguranta de acolo. Daca nu reusiti, strigati in gura mare ca a iesit popa cu impartasanie. O sa se napusteasca toti spre altar, astfel lasandu-va cai de acces spre iesire.

4. Ca mancare gasiti coliva, colaci si pascute. Va puteti hidrata cu vin. Daca nimeriti in zi de Duminica, aveti mancare destula pentru a putea supravietui toata ziua.

5. Sub nici o forma nu va contraziceti cu babele. Exista sanse mari sa nu mai iesiti de acolo.

6. Daca tineti capul plecat si aveti intotdeauna asupra voastra o lumanare, nu o sa va deranjeze nimeni.

7. Veniti cu lumanari de acasa. Aveti, insa, grija sa fie cumparate in prealabil din acelasi locas de cult. Babele au abilitatea de a recunoaste lumanarile dupa parohie. Daca nu sunt cumparate de acolo, sa va ajute Dumnezeu.

8. Feriti-va de cadelnita. Daca sunteti loviti cu ea puteti ramane inconstienti.

Momentan cam atat va pot impartasi. Daca mai aveti idei de cum poti supravietui in biserica, le puteti scrie sub forma de comentariu.

S-a Mutat Bunicu’

Maica-mea s-a nascut si a crescut pana prin clasa a 5-a intr-un sat situat la 8 km de Targoviste, Vacaresti. Puradel fiind, cat au trait bunicii, verile mi le cam petreceam pe acolo. Atat de mult mi-a placut, ca am continuat sa ma duc si dupa moartea lor, fiind cazat pe la matusi.

Intr-una din veri, m-am dus sa petrec Pastele acolo, sa vaza si ochiul meu cum se intampla la tara asa o sarbatoare. Ne-am ferchezuit si ne-am dus la biserica (acolo daca nu te duci la biserica in noaptea de Inviere, esti ars pe rug).

La un moment dat, cum asteptam noi sa apara popa cu sfanta lumina, ii vine unuia care ne insotea, o idee:

- Ba, hai la bunicu’.

- Da unde e bunica-tu?, intreb eu crezand ca venise si omul la Inviere.

- Are o garsoniera pe randul 5. Hai sa mergem sa-i aprindem o lumanare ca asa se cade.

Dupa ce, spre oripilarea unor babe, ne-am aprins lumanarile de la bricheta si tigarile de la lumanari (le-am zis ca toate fusesera sfintite in prealabil), plecam sa cautam bunicul insotiti de toate blestemele aztecilor si mayasilor si de un set de cruci si scuipaturi in san. Ajungem noi pe randul 5, boxa 12 si:

- Hai ma care-i bunica-tu.

- Ba, nu e aici…

- S-o fi mutat omul, nu i-a mai placut aici. Si-a luat doua camere cu vedere spre lanul de secara.

- Ba aici era, jur. Eu asa stiu.

Doua ore l-am cautat pe bunic, nimic. Am revenit a doua zi pe lumina, se pare ca numaraseram prost. Noi ne-am dus pe randul 6 si cand nu l-am gasit, in loc sa ne intoarcem, ne-am afundat in cimitir. Cum omul era practic in spate cu un rand, nu l-am gasit.

Usain Bolt La Furat Cirese

Candva in Cretacic, cand alergam in picioare pe sub pat, era in spatele blocului un cires mare, frumos si bogat de ti-era mai mare dragul sa furi din el.

Era o singura problema. Copacul era intr-o curte. A unui om. Desi mare parte din coroana era peste gard, in exteriorul curtii, si era accesibila pentru un om de statura normala, pentru noi, care eram trei la metru, nu prea. Deci ca sa ajungem la fructul interzis trebuia escaladat gardul.

Dupa ce am strans trupa de soc si am pus la cale un plan diabolic demn de un episod din Pinky and the Brain, am trecut la executare. Am escaladat gardul, am urcat in cires si am inceput sa ne umplem burtile, buzunarele si sarsanalele. Cand eram in exercitiul functiunii si recolta devenise indestulatoare, apare proprietarul:

- Ce faceti ma aici? Dati-va jos ca va ia mama dracu’!

- Ce vrei bre, ca nu furam de pe partea ta.

Ala a ramas ca la filmele cu prosti. Dintr-o data dispare in spatele casei. “Ha, ha, l-am facut pe fraier”, jubilam noi. Si dai si umple. Se intoarce ala cu un ditamai dulaul si se indreapta spre poarta bolbosorind:

- Las ca vedeti voi!

Avea un doberman care daca se ridica pe labele din spate, ne scuipa, fara stres, seminte in cap. In secunda doi eram jos si fugeam. Mai mult pluteam decat fugeam, atat de tare o luasem la picior. Cred ca, in momentul ala, eu imprimam viteza de rotatie Pamantului. Pe Usain Bolt l-ar fi prins dulaul, pe mine nu m-a prins. Evident, nu m-a prins pentru ca ala, fiind totusi normal la cap, nu i-a dat drumul. Iesise cu el doar sa ne sperie. Si a reusit. O, ce-a mai reusit. Cat a fost copacul ala acolo, nu ne-am mai atins de el.