De Prin Supermarket

20130113_171533Un cetatean a considerat ca setul este incomplet si a adaugat o sticla de suc. Din pacate, goala. Ma intreb cam cat de mult s-o plictisi de singuratate neuronul pe care-l poseda (cetateanul, nu sticla).

IMG_0469Dupa ce ca toata mancarea e plina de E-uri si orice ai manca o sa mori (conform ultimelor studii), acum au stricat si pieptul de pui, singurul in care imi pusesem speranta ca va mai hrani omenirea. Cica a venit dispensa papala de la Uniunea Europeana sa nu se mai bage minori in pieptul de pui. Pai cum domne’, sa mananci piept de pui fara minori? Dupa ce ca e dezosat si fara piele, nici macar minori sa nu contina? Ce ne facem cand o sa scoata pensionarii din carnea tocata?

Advertisements

Cuierul Star Trek

Acum vreo doua saptamani am declarat cu nevasta-mea ca ziua de Duminica, la noi in familie, sa fie Ziua Pitipoancei sau The Piti Day. Cu alte cuvinte, toata Duminica nu facem nimic nici daca pica blocul pe noi. Nimic, in afara de a avea grija de Brotacel (fi-mea), pe care nu-l intereseaza ca tu sarbatoresti The Piti Day, Black Friday, Ramadan sau ce-o fi si isi vede de activitatile zilnice (mananca, doarme, caca, etc). Drept urmare, pentru ca nu ne place sa stam in casa, Duminica ori mergem la munte, daca e frumos, ori in mall (ca doar e The Piti Day).

Azi, inainte sa iesim pe usa, isi ia nevasta-mea paltonul din cuier si zice:

– Paltonul asta e cald. Uite si cuierul este cald.

Pun mana pe el, asa era. Pun mana pe cuier, era cald. Zic, ataaaaaaaaat, din ciclul masina cu clima bizonica, am cuier cu incalzire. Explicatia stiintifica este ca baia are perete comun cu holul. Caloriferul din baie este fix pe partea de perete pe care este montat cuierul. De unde si caldura ūüôā

Erebos

51SFoQp7B2L._SL500_AA300_Erebos este un joc pe calculator (mie imi pare inspirat din World of Warcraft) ce a fost introdus intr-o scoala din Londra. Jucatorii sunt alesi la indicatiile unui sol din joc si nici unul dintre ei nu are voie sa vorbeasca despre joc in viata reala. Cine nu respecta regulile este dat afara si nu mai are voie sa se intoarca, fiecare jucator avand o singura sansa de a juca.

Personal mi-a placut ideea ca jocul dadea jucatorilor, prin intermediul solului, sarcini pe care acestia trebuiau sa le indeplineasca in viata reala. Daca indatoririle erau indeplinite cu succes, jucatorii avansau un nivel. Problema apare in momentul in care unul din jucatori este pus sa omoare pe cineva.

Erebos sau Erebus, in mitologia greaca, reprezinta personificarea intunericului. A fost nascut de Chaos si este tatal lui Aither (zeul aerului), al Hemerei (zeita zilei), al lui Eros (zeul dragostei) si al lui Charon, toti nascuti de Nyx, zeita noptii.

Se spune ca infernul, peste care era paznic Hades, era impartit in doua: Erebos, prin care trebuiau sa treaca mortii imediat dupa ce murisera si Tartar, regiunea cea mai adanca, unde erau tinuti prizonieri Titanii.

In cazul in care nu v-ati dat seama pana acum, este vorba de o carte. Mie mi-a placut si v-o recomand si voua.

Nu-i Gunoiul Dumneavoastra

Dupa cum mentionam in pagina Despre Mine, de prin Ianuarie anul trecut sunt in Cluj. Blocul in care stau, in chirie, e de prin 1930. La fel sunt si 90% din locatari. De unde deduceti ca sportul national e privitul pe geam. Blocul, de fapt blocurile ca sunt doua (eu as zice ca sunt doua scari, ei zic ca sunt doua blocuri), au curte.

Intr-o zi ma duc sa duc gunoiul. Ridic capacul de la tomberon si aud:

– Ala nu-i gunoiul dumneavoastra.

Las capacul tomberonului jos si ma intorc. In spatele meu era una dintre ocupantele blocului, ruda de gradul I cu Keops dupa vorba, dupa port. Ma uit sceptic la sacul de gunoi din mana, ma uit la ea si spun:

– Sunt destul de sigur ca e al meu.

– Nu, nu, am vrut sa spun ca tomberonul nu e al dumneavoastra.

– Evident ca nu, este al municipalitatii.

– Vreau sa spun ca nu aveti voie sa aruncati gunoiul in tomberonul ala.

– Aoleo, da de ce?

– Pai astea sunt tomberoanele de la blocul nostru. Tomberoanele de la blocul dumneavoastra sunt cele inchise acolo (si imi indica niste tomberoane pe care eu nici nu le remarcasem pana atunci, pentru ca erau adapostite bine intr-o cusca).

Deci da?

Cabana Motilor

Cabana-MoŇ£ilor-MunŇ£ii-ApuseniCabana Motilor am descoperit-o anul trecut prin Martie, dupa o tentativa esuata de a ajunge la cascada Valul Miresei.

Drumul spre cascada incepe din satul Rachitele, iar in Martie inca era zapada destul de mare si cu masina mea nu am reusit sa ajung prea departe. Asa ca am pornit inapoi spre Cluj pe un alt drum fata de cel pe care venisem. Asa am descoperit lacul Belis, care arata superb inghetat si la 10 kilometri de el, Cabana Motilor.

Cum eram lihniti am zis sa ne oprim sa halim ceva. Cabana este situata in satul Marisel, la 50 de km de Cluj, intr-un peisaj absolut demential orice anotimp ar fi. Mancarea este geniala, totul fiind preparat ecologic din camara proprie (https://www.facebook.com/CamaraDeLaMunte). Exista si posibilitatea sa iei acasa, contra cost evident, din produsele disponibile in camara. Preturile mi se par decente iar serviciul este impecabil.

Vara poti pleca cu bicicleta de la cabana pe niste trasee de vis. Consider ca merita din plin efortul de a ajunge pana acolo, chiar daca nu e foarte aproape de Cluj (dus-intors 100 de km).

Am fost de multe ori de cand am descoperit-o, atat vara cat si iarna si o sa ma duc de cate ori voi avea ocazia.

Se Spala Domne’

Intamplarea pe care urmeaza sa v-o povestesc nu ma are personaj principal pe mine. O sa vedeti in cele ce urmeaza si de ce ma bucur pentru asta.

In blocul in care m-am mutat de vreo 2 ani am avut norocul de a avea vecini de palier cu toata tigla pe casa. Nu acelasi lucru pot sa-l spun si despre un vecin de la etajul 6.

Mosul care are perete comun cu el il uraste din ficati. Pe cale de consecinta face tot ce-i sta in putere sa-i faca tipului viata un cosmar, inclusiv sa-i faca reclamatie la politie pentru orice.

Din astia mai exista, nu e nici primul si cu siguranta nici ultimul. Dar ce urmeaza cred ca depaseste orice imaginatie.

Se trezeste tipul ca e chemat la politie sa dea declaratie. Pana aici nimic anormal. Se duce omul sa indeplineasca formalitatile si cand aude ce-i spune politistul sa pice din picioare:

– Domne aveti o reclamatie de la vecinul dumneavoastra.

– Da, e ceva normal, raspunde omul.

– Nu, nu e, raspunde politistul si incepe sa rada. V-a reclamat ca va spalati.

Asta a incremenit. Reuseste totusi sa deschida gura:

– Domne sunt cumva la camera ascunsa?

– Nu, vorbesc serios. V-a reclamat ca faceti dus la 3 noaptea, spune politistul.

Asta nu stia daca sa planga sau sa rada. Omul lucreaza pana la ore indecente si cand vine acasa, ce sa vezi, se spala inainte sa se bage la somn. Nesimtit. Si pe mos il deranja ca se aude apa curgand.

Si mai tare e ca, vazand ca nu rezolva nimic cu reclamatiile la politie, l-a chemat in instanta pentru asta.

N-are rost sa va mai spun ca mosul a pierdut si ca judecatorul se tinea de burta de ras.

Sunt tare curios cum o arata procesul verbal (sau cum dracu se numeste) al procesului. Si motivarea sentintei.

Unde Dragoste Nu Este, Nimic Nu Este

Nasa de botez a lu’ frate-miu (careia o sa-i spunem in continuare Nasa) sta la Sinaia. Ceea ce inseamna ca de cand ma stiu, cand ma duceam cu ai mei in vacanta la munte, ma duceam la Sinaia. Vara, iarna, nu conta.

Cand te duci aproape o viata intr-un oras (chiar daca te duci de 2 – 3 ori pe an), pe langa faptul ca ajungi sa cunosti fiecare colt al lui, iti mai faci si amici.

Asa se face ca intr-o vara, prin clasa a 10-a, fiind cu amicii la un baschet, ii pic uneia din grup cu tronc (sa-i zicem Marcela). Evident n-a durat mult si s-a intamplat si reciproca. Toata perioada cat am stat la Sinaia eram cu Marcela. La suc, pe munte, la baschet, peste tot eram cu ea. Toate bune si frumoase. Problema a aparut cand eu a trebuit sa plec si m-a pus sa-i promit ca o sa ma intorc cand o sa fie ziua ei (adica peste vreo 2 luni). Eu, convins ca maica-mea o sa inteleaga ce dragoste mare era intre noi si o sa ma lase, si pentru ca eram in limba dupa ea, i-am promis ca mort, copt o sa vin.

A venit ziua plecarii, pupaturi, imbratisari, promisiuni de dragoste eterna si copii frumosi si inca o data asigurarea ca o sa fiu de ziua ei la Sinaia.

Alea doua luni cat am stat la Bucuresti ne-am scris de parca eu eram in razboi si ea ma astepta sa ma intorc de pe front. Ne-am urat dragoste vesnica, nopti furtunoase si zile de neuitat, cam tot ce-si mai ureaza oamenii cand sunt disperati unul dupa altul. Ziua in care eu ar fi trebuit sa plec se apropria vertiginos. Gandul ca maica-mea nu o sa ma lase ma omora si ma tot framantam cum sa fac sa-i zic ca sa zica da. Dupa sute de ore (si tigari) petrecute gandindu-ma la asta, am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa-i spun direct care-i treaba si ce vreau.

Ma duc intr-o zi la maica-mea si ii zic cum sta treaba si ca o sa fie ziua Marcelei si ca i-am zis ca ma duc si ca daca ma lasa. Maica-mea, femeie cu capul pe umeri (mi-am dat seama mai tarziu), stiind ca n-are rost efortul, imi da replica:

– Nu!

S-a rupt inima in mine, s-a inegrit cerul, s-au despartit apele, s-au scoborat cele 10 plagi inapoi pe pamant. Ce fac? Cum ii spun Marcelei? Ca i-am promis si acuma nu o sa ma mai tin de promisiune. Maica-mea nu si nu, nu puteam sa o clintesc nici in ruptul capului.

Bun. Vazand eu ca n-am cum s-o scot la capat cu mama, am inceput sa gandesc cum sa fac sa ma duc la ziua Marcelei (va dati seama ca nu renuntasem la idee doar pentru ca nu ma lasa mama). Si dupa multe ore (si tigari), am gasit solutia. Mi-am facut bagajul si am asteptat momentul propice sa o tai. Sa ies pe usa cu un rucsac in carca dupa ce avusesem discutia cu pricina cu mama, era exclus. Orice scuza ii serveam ar fi fost inutila pentru ca eram al ei si ma stia prea bine. Dar a venit ziua salvatoare…

Vine mama intr-o zi la mine (cam cu vreo 3 zile inainte de ziua Marcelei) si imi da niste bani sa ma duc sa iau paine. Ataaaaaaat. Am zis, asta e. Am luat banii, am gasit momentul oportun sa-mi arunc rucsacul pe scari, sa nu ma vada maica-mea ca ies cu el, si dus am fost.

Ma duc la primul centru de xerox, ii cer aluia sa-mi dea un pix si o foaie, ii scriu maica-mii mesajul de adio, il pun la cutia postala si ma duc la posta sa-mi scot alocatia pe vreo 2 – 3 luni (prin 2000 erau ceva bani). Scot alocatia si ma urc in primul metrou spre gara. Ajung la gara, iau bilet (trenul era peste vreo 2 ore, dar eram linistit pentru ca imi oferea avantaj perioada cand nu oricine isi permitea telefon mobil), un pachet de tigari si un ziar si astept.

Ajung la Sinaia rupt in cur (banii mi-i cheltuisem pe cele de mai sus) si o iau pe jos spre Nasa. Cand ajung intr-un final, Nasa vorbea la telefon. Dupa ce spunea mi-am data seama ca vorbea cu maica-mea. Dupa ce a terminat de vorbit, i-am spus ce si cum, mi-a dat bani sa nu mor cele cateva zile cat am stat la ea si m-a si ajutat sa incropesc un cadou pentru sarbatorita. Eram in al noualea cer.

Dau de Marcela, ii zic “Uite pisi am venit, cum am promis”, am petrecut ceva timp impreuna si a ramas sa ne vedem a doua zi ca era ziua ei. A doua zi, m-am dusat, m-am parfumat si m-am dus spre locul intalnirii. Am asteptat o ora ca prostu’, ea n-a venit (atunci mi-am dat seama ca mama a avut dreptate). M-am dus sa o caut mai spre seara si am gasit-o acasa. Mii de scuze, regrete eterne, ca a uitat, ca s-a dus cu niste prieteni la suc, ca o sa se revanseze, tot tacamul.

M-am intors acasa la Bucuresti, mama n-a vorbit cu mine vreo doua saptamani, dupa care mi-a tinut teorie vreo 2 saptamani. Asa am aflat ca maica-mea, initial, presupunand ca am ramas la povesti cu vreun prieten, nu s-a stresat ca lipsesc. Insa, dupa vreo 4 ore, cand a vazut ca nu mai apar, s-a dus sa ma caute prin jurul blocului. Cand a vazut ca nu da de mine, s-a intors si printr-un noroc s-a uitat la cutia postala si mi-a gasit biletul. Altfel, probabil imi ajungea mutra pe cutiile de lapte. Dupa care a sunat-o pe Nasa sa-i spuna ce mi-a cacat mintea.

Mai tarziu am aflat ca taica-miu cand a auzit ca am fugit de acasa, vroia sa vina dupa mine la Sinaia si sa ma aduca inapoi in 3 pungi si 7 saci. Nu l-a lasat mama pentru ca i-a zis ca daca nu o sa-mi dau seama singur cat de bou am fost, nu o sa ma invat minte.

Cu Marcela am mai schimbat impresii in scris de vreo 2 ori, dupa care mi-a scris ca bine pa ca si-a gasit pe altul mai frumos si mai bogat.

Aveti Bon?

Urmatoarea intamplare nu m-a avut protagonist pe mine, ci pe un prieten. Cu voia lui o sa v-o povestesc si voua.

Se duce omul la Primarie sa rezolve cu ceva acte pentru nevasta-sa. Intra in cladire, urca si se duce la ghiseu. De mentionat ca in toata sala nu era nimeni (se mai intampla). Cum spuneam, se duce omul la ghiseu si graieste:

– Buna ziua, am venit sa…

– Bon aveti?

Asta a ramas ca la dentist.

– Dar, doamna, nu e nimeni in fata mea.

– Domne’, ce nu intelegeti? Va trebuie bon, asta e regula.

Omul simtindu-se cu fiecare replica mai prost, intreaba:

– Si de unde sa iau bon?

– Vedeti jos ca este un automat.

Se duce omu’ jos, cauta vreo 10 minute automatul de bonuri (era pus la vedere ca de obicei), ia bonul cu numarul 325 (sa zicem) si se intoarce victorios la ghiseu:

– Poftiti bonul, stiti cu actele pentru care am venit…

– Ce numar aveti?

– Poftim?

– Ce numar aveti pe bon?

Asta a crezut ca i s-a topit creierul instant. Zice:

– 325

– Va rog asteptati, acuma este numarul 322.

– Doamna, nu e nimeni aici, zice omu’ cu nervii la pamant.

– Domne’ asteptati, nu e randul dumneavoastra.

Trec doua minute, apare pe ecran numarul 323. Asta fierbea. Mai incearca o data, poate poate:

– Nu va suparati, nu puteti sa dati pana la numarul meu, ca stiti, nu e nimeni.

– Nu se poate, regula e ca trebuie sa stea 2 minute un numar.

Ma esti prost? Cum asa ceva? Si se plang ca le-a taiat 25%?

Shantaram

Shantaram-269x300Una din cartile pe care vi le recomand se numeste Shantaram, de Gregory David Roberts.

Actiunea se petrece in India anilor 1984 (cand eu ma nasteam :)) si reflecta viata personajului principal (care este chiar autorul), dupa ce acesta a evadat dintr-o inchisoare din Australia si a fugit in India.

Nu stiu cat este adevar si cat fictiune, autorul sustinand ca mare parte din carte este bazata pe fapte reale, insa merita sa o cititi.

Daca nu ati fost in India pana acum (eu am fost :P), cu siguranta dupa ce veti citi cartea veti dori sa mergeti.

The Sunset Limited

MV5BMTM3MjUyMTY1MV5BMl5BanBnXkFtZTcwNzE0MDQ0NA@@._V1._SY317_CR0,0,214,317_Unul din filmele pe care vi le recomand este The Sunset Limited, cu Tommy Lee Jones si Samuel L. Jackson.

Tommy Lee Jones joaca rolul unui ateu, care incearca sa se sinucida aruncandu-se in fata metroului, deoarece considera ca nu mai are pentru ce trai. Este salvat de Samuel L. Jackson, un om foarte credincios, care se intampla sa fie la munca in momentul tentativei de sinucidere.

Actiunea filmului se petrece in apartamentul lui Samuel L. Jackson, iar dialogul dintre cei doi este absolut genial.

Cred ca o sa-l mai vad o data, m-a fascinat.