Usain Bolt La Furat Cirese

Candva in Cretacic, cand alergam in picioare pe sub pat, era in spatele blocului un cires mare, frumos si bogat de ti-era mai mare dragul sa furi din el.

Era o singura problema. Copacul era intr-o curte. A unui om. Desi mare parte din coroana era peste gard, in exteriorul curtii, si era accesibila pentru un om de statura normala, pentru noi, care eram trei la metru, nu prea. Deci ca sa ajungem la fructul interzis trebuia escaladat gardul.

Dupa ce am strans trupa de soc si am pus la cale un plan diabolic demn de un episod din Pinky and the Brain, am trecut la executare. Am escaladat gardul, am urcat in cires si am inceput sa ne umplem burtile, buzunarele si sarsanalele. Cand eram in exercitiul functiunii si recolta devenise indestulatoare, apare proprietarul:

– Ce faceti ma aici? Dati-va jos ca va ia mama dracu’!

– Ce vrei bre, ca nu furam de pe partea ta.

Ala a ramas ca la filmele cu prosti. Dintr-o data dispare in spatele casei. “Ha, ha, l-am facut pe fraier”, jubilam noi. Si dai si umple. Se intoarce ala cu un ditamai dulaul si se indreapta spre poarta bolbosorind:

– Las ca vedeti voi!

Avea un doberman care daca se ridica pe labele din spate, ne scuipa, fara stres, seminte in cap. In secunda doi eram jos si fugeam. Mai mult pluteam decat fugeam, atat de tare o luasem la picior. Cred ca, in momentul ala, eu imprimam viteza de rotatie Pamantului. Pe Usain Bolt l-ar fi prins dulaul, pe mine nu m-a prins. Evident, nu m-a prins pentru ca ala, fiind totusi normal la cap, nu i-a dat drumul. Iesise cu el doar sa ne sperie. Si a reusit. O, ce-a mai reusit. Cat a fost copacul ala acolo, nu ne-am mai atins de el.

Advertisements

Unde Dragoste Nu Este, Nimic Nu Este

Nasa de botez a lu’ frate-miu (careia o sa-i spunem in continuare Nasa) sta la Sinaia. Ceea ce inseamna ca de cand ma stiu, cand ma duceam cu ai mei in vacanta la munte, ma duceam la Sinaia. Vara, iarna, nu conta.

Cand te duci aproape o viata intr-un oras (chiar daca te duci de 2 – 3 ori pe an), pe langa faptul ca ajungi sa cunosti fiecare colt al lui, iti mai faci si amici.

Asa se face ca intr-o vara, prin clasa a 10-a, fiind cu amicii la un baschet, ii pic uneia din grup cu tronc (sa-i zicem Marcela). Evident n-a durat mult si s-a intamplat si reciproca. Toata perioada cat am stat la Sinaia eram cu Marcela. La suc, pe munte, la baschet, peste tot eram cu ea. Toate bune si frumoase. Problema a aparut cand eu a trebuit sa plec si m-a pus sa-i promit ca o sa ma intorc cand o sa fie ziua ei (adica peste vreo 2 luni). Eu, convins ca maica-mea o sa inteleaga ce dragoste mare era intre noi si o sa ma lase, si pentru ca eram in limba dupa ea, i-am promis ca mort, copt o sa vin.

A venit ziua plecarii, pupaturi, imbratisari, promisiuni de dragoste eterna si copii frumosi si inca o data asigurarea ca o sa fiu de ziua ei la Sinaia.

Alea doua luni cat am stat la Bucuresti ne-am scris de parca eu eram in razboi si ea ma astepta sa ma intorc de pe front. Ne-am urat dragoste vesnica, nopti furtunoase si zile de neuitat, cam tot ce-si mai ureaza oamenii cand sunt disperati unul dupa altul. Ziua in care eu ar fi trebuit sa plec se apropria vertiginos. Gandul ca maica-mea nu o sa ma lase ma omora si ma tot framantam cum sa fac sa-i zic ca sa zica da. Dupa sute de ore (si tigari) petrecute gandindu-ma la asta, am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa-i spun direct care-i treaba si ce vreau.

Ma duc intr-o zi la maica-mea si ii zic cum sta treaba si ca o sa fie ziua Marcelei si ca i-am zis ca ma duc si ca daca ma lasa. Maica-mea, femeie cu capul pe umeri (mi-am dat seama mai tarziu), stiind ca n-are rost efortul, imi da replica:

– Nu!

S-a rupt inima in mine, s-a inegrit cerul, s-au despartit apele, s-au scoborat cele 10 plagi inapoi pe pamant. Ce fac? Cum ii spun Marcelei? Ca i-am promis si acuma nu o sa ma mai tin de promisiune. Maica-mea nu si nu, nu puteam sa o clintesc nici in ruptul capului.

Bun. Vazand eu ca n-am cum s-o scot la capat cu mama, am inceput sa gandesc cum sa fac sa ma duc la ziua Marcelei (va dati seama ca nu renuntasem la idee doar pentru ca nu ma lasa mama). Si dupa multe ore (si tigari), am gasit solutia. Mi-am facut bagajul si am asteptat momentul propice sa o tai. Sa ies pe usa cu un rucsac in carca dupa ce avusesem discutia cu pricina cu mama, era exclus. Orice scuza ii serveam ar fi fost inutila pentru ca eram al ei si ma stia prea bine. Dar a venit ziua salvatoare…

Vine mama intr-o zi la mine (cam cu vreo 3 zile inainte de ziua Marcelei) si imi da niste bani sa ma duc sa iau paine. Ataaaaaaat. Am zis, asta e. Am luat banii, am gasit momentul oportun sa-mi arunc rucsacul pe scari, sa nu ma vada maica-mea ca ies cu el, si dus am fost.

Ma duc la primul centru de xerox, ii cer aluia sa-mi dea un pix si o foaie, ii scriu maica-mii mesajul de adio, il pun la cutia postala si ma duc la posta sa-mi scot alocatia pe vreo 2 – 3 luni (prin 2000 erau ceva bani). Scot alocatia si ma urc in primul metrou spre gara. Ajung la gara, iau bilet (trenul era peste vreo 2 ore, dar eram linistit pentru ca imi oferea avantaj perioada cand nu oricine isi permitea telefon mobil), un pachet de tigari si un ziar si astept.

Ajung la Sinaia rupt in cur (banii mi-i cheltuisem pe cele de mai sus) si o iau pe jos spre Nasa. Cand ajung intr-un final, Nasa vorbea la telefon. Dupa ce spunea mi-am data seama ca vorbea cu maica-mea. Dupa ce a terminat de vorbit, i-am spus ce si cum, mi-a dat bani sa nu mor cele cateva zile cat am stat la ea si m-a si ajutat sa incropesc un cadou pentru sarbatorita. Eram in al noualea cer.

Dau de Marcela, ii zic “Uite pisi am venit, cum am promis”, am petrecut ceva timp impreuna si a ramas sa ne vedem a doua zi ca era ziua ei. A doua zi, m-am dusat, m-am parfumat si m-am dus spre locul intalnirii. Am asteptat o ora ca prostu’, ea n-a venit (atunci mi-am dat seama ca mama a avut dreptate). M-am dus sa o caut mai spre seara si am gasit-o acasa. Mii de scuze, regrete eterne, ca a uitat, ca s-a dus cu niste prieteni la suc, ca o sa se revanseze, tot tacamul.

M-am intors acasa la Bucuresti, mama n-a vorbit cu mine vreo doua saptamani, dupa care mi-a tinut teorie vreo 2 saptamani. Asa am aflat ca maica-mea, initial, presupunand ca am ramas la povesti cu vreun prieten, nu s-a stresat ca lipsesc. Insa, dupa vreo 4 ore, cand a vazut ca nu mai apar, s-a dus sa ma caute prin jurul blocului. Cand a vazut ca nu da de mine, s-a intors si printr-un noroc s-a uitat la cutia postala si mi-a gasit biletul. Altfel, probabil imi ajungea mutra pe cutiile de lapte. Dupa care a sunat-o pe Nasa sa-i spuna ce mi-a cacat mintea.

Mai tarziu am aflat ca taica-miu cand a auzit ca am fugit de acasa, vroia sa vina dupa mine la Sinaia si sa ma aduca inapoi in 3 pungi si 7 saci. Nu l-a lasat mama pentru ca i-a zis ca daca nu o sa-mi dau seama singur cat de bou am fost, nu o sa ma invat minte.

Cu Marcela am mai schimbat impresii in scris de vreo 2 ori, dupa care mi-a scris ca bine pa ca si-a gasit pe altul mai frumos si mai bogat.

Portbagajul Indestructibil

Ca orice om serios de pe vremea ilustrului conducator (acum ingropat), tata avea o Dacie 1310. Dacie pe care a tinut-o multi ani dupa Revolutie pentru ca inca mai mergea.

Intr-o zi de weekend (sa fi avut vreo 10 sau 12 ani, nu mai stiu exact) ma plimbam cu gasca de prieteni pe langa bloc. La un moment dat se apuca unu si povesteste cum i-au furat lui ta-su tot din portbagaj, deschizandu-l fara ustensile, doar cu mainile. Eu incep sa ma contrazic cu el, ca nu exista, ca nu se poate, ca n-ai cum sa deschizi un portbagaj doar cu mainile. Ala se jura pe tot neamul ca asa a fost.

Ca sa-i demonstrez ca eu am dreptate ii zic sa mergem la masina lui taica-miu ca e in parcare. Zis si facut. Mergem noi si ma apuc sa trag de portbagaj. Si trag si trag si ma opintesc pana cand…se deschide portbagajul. Am inlemnit. Ala era fericit nevoie mare ca a avut dreptate. Eu eram cacat pe mine, da’ zic lasa ca-l inchid si rezolvam. Dau sa-l inchid, la dracu, nu se-nchidea. Ma apuc, trantesc cu el, ne suim 3 insi pe el, doar doar s-o inchide nenorocitul. Nimic. Transpiratii, morti, raniti, tot tacamul. Cacatul de clema care tinea incuietoarea era din plastic. Plastic care, la insistentele mele, a cedat.

Ce fac ca ma omoara tata. Las ca vad eu cum o scot. Le zic alora “Stati de paza ca ma duc sa-i zic lui tata. Daca va miscati de langa masina va ia mama dracu’!” si urc.

Ajung in casa, tata era in bucatarie il medita pe un nepot de var de-al maica-mii (complicat). Tata nu e profesor dar matematica si fizica sunt ale lui. Ala trebuia sa dea la liceu si era muci la mate. Si l-a rugat pe taica-miu sa-l mediteze. In fine. Urc, ma duc in bucatarie si zic:

– Tata, ti-a rupt unu’ portbagajul.

– Cine?

– Nu stiu ca nu l-am vazut.  Ma plimbam cu baietii si l-am vazut deschis. Am incercat sa-l inchid si nu a mers.

Dispare tata val-vartej, in 3 secunde era jos. Eu banuind ca pana la urma o sa afle ce si cum, ma bag la somn gandindu-ma ca si daca afla ca l-am rupt eu nu o sa vina sa-mi rupa capul daca dorm (ca ar fi inuman sa-l scoli pe om din somn si sa-l iei la omor, orice ar fi facut).

Maica-mea s-a uitat mai ciudat (eu sa ma duc la somn singur, la 10 – 12 ani, ziua in amiaza mare, in weekend; niciodata) dar nu a apucat sa zica nimic ca am bagat textul cu nu ma simt bine, ma doare capul, splina, tot.

Cand s-a intors tata in casa eu eram in pat. Nu dormeam, doar ma faceam. Tata a deschis usa la mine la camera, s-a uitat ca dorm (chipurile) si dupa cum am judecat mai devreme, a plecat. Cel putin pentru moment. Cum nu dormeam il aud spunandu-i maica-mii:

– Am aflat cine a rupt portbagajul.

– Cine? intreaba mama

– Fi-tu.

Zic, gata, am belit-o. Cum nu puteam sa dorm pana la 18 ani (desi mi-as fi dorit), cand nu mai putea tata sa ma bata, a venit momentul sa ma trezesc, ca pana la urma adormisem (asteptarea te omoara). Tata era in pragul usii:

– Cine ziceai ca a rupt portbagajul?

N-am mai apucat sa raspund. Cum fapta fusese consumata si omorul luat, acuma ma concentram sa aflu care dintre cacanarii pe care-i lasasem sa pazeasca masina m-a dat in gat. Cu prima ocazie, am iesit afara si m-am dus glont la ei:

– Ba care m-ati dat in gat, ca va omor?

Aia se jurau si pe fratii nenascuti ca ei n-au zis nimic. Si aveau dreptate. Am aflat, in final, ca turnatorul fusese un mos nenorocit, vecin cu noi, care avea boala pe mine. Ala ma vazuse cum am rupt portbagajul si cand l-a vazut pe tata la masina, s-a dus si i-a spus.

Evident fapta nu a ramas nerasplatita.