Maica-mea s-a nascut si a crescut pana prin clasa a 5-a intr-un sat situat la 8 km de Targoviste, Vacaresti. Puradel fiind, cat au trait bunicii, verile mi le cam petreceam pe acolo. Atat de mult mi-a placut, ca am continuat sa ma duc si dupa moartea lor, fiind cazat pe la matusi.
Intr-una din veri, m-am dus sa petrec Pastele acolo, sa vaza si ochiul meu cum se intampla la tara asa o sarbatoare. Ne-am ferchezuit si ne-am dus la biserica (acolo daca nu te duci la biserica in noaptea de Inviere, esti ars pe rug).
La un moment dat, cum asteptam noi sa apara popa cu sfanta lumina, ii vine unuia care ne insotea, o idee:
– Ba, hai la bunicu’.
– Da unde e bunica-tu?, intreb eu crezand ca venise si omul la Inviere.
– Are o garsoniera pe randul 5. Hai sa mergem sa-i aprindem o lumanare ca asa se cade.
Dupa ce, spre oripilarea unor babe, ne-am aprins lumanarile de la bricheta si tigarile de la lumanari (le-am zis ca toate fusesera sfintite in prealabil), plecam sa cautam bunicul insotiti de toate blestemele aztecilor si mayasilor si de un set de cruci si scuipaturi in san. Ajungem noi pe randul 5, boxa 12 si:
– Hai ma care-i bunica-tu.
– Ba, nu e aici…
– S-o fi mutat omul, nu i-a mai placut aici. Si-a luat doua camere cu vedere spre lanul de secara.
– Ba aici era, jur. Eu asa stiu.
Doua ore l-am cautat pe bunic, nimic. Am revenit a doua zi pe lumina, se pare ca numaraseram prost. Noi ne-am dus pe randul 6 si cand nu l-am gasit, in loc sa ne intoarcem, ne-am afundat in cimitir. Cum omul era practic in spate cu un rand, nu l-am gasit.
Alex Vasiu 