Nasa de botez a lu’ frate-miu (careia o sa-i spunem in continuare Nasa) sta la Sinaia. Ceea ce inseamna ca de cand ma stiu, cand ma duceam cu ai mei in vacanta la munte, ma duceam la Sinaia. Vara, iarna, nu conta.
Cand te duci aproape o viata intr-un oras (chiar daca te duci de 2 – 3 ori pe an), pe langa faptul ca ajungi sa cunosti fiecare colt al lui, iti mai faci si amici.
Asa se face ca intr-o vara, prin clasa a 10-a, fiind cu amicii la un baschet, ii pic uneia din grup cu tronc (sa-i zicem Marcela). Evident n-a durat mult si s-a intamplat si reciproca. Toata perioada cat am stat la Sinaia eram cu Marcela. La suc, pe munte, la baschet, peste tot eram cu ea. Toate bune si frumoase. Problema a aparut cand eu a trebuit sa plec si m-a pus sa-i promit ca o sa ma intorc cand o sa fie ziua ei (adica peste vreo 2 luni). Eu, convins ca maica-mea o sa inteleaga ce dragoste mare era intre noi si o sa ma lase, si pentru ca eram in limba dupa ea, i-am promis ca mort, copt o sa vin.
A venit ziua plecarii, pupaturi, imbratisari, promisiuni de dragoste eterna si copii frumosi si inca o data asigurarea ca o sa fiu de ziua ei la Sinaia.
Alea doua luni cat am stat la Bucuresti ne-am scris de parca eu eram in razboi si ea ma astepta sa ma intorc de pe front. Ne-am urat dragoste vesnica, nopti furtunoase si zile de neuitat, cam tot ce-si mai ureaza oamenii cand sunt disperati unul dupa altul. Ziua in care eu ar fi trebuit sa plec se apropria vertiginos. Gandul ca maica-mea nu o sa ma lase ma omora si ma tot framantam cum sa fac sa-i zic ca sa zica da. Dupa sute de ore (si tigari) petrecute gandindu-ma la asta, am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa-i spun direct care-i treaba si ce vreau.
Ma duc intr-o zi la maica-mea si ii zic cum sta treaba si ca o sa fie ziua Marcelei si ca i-am zis ca ma duc si ca daca ma lasa. Maica-mea, femeie cu capul pe umeri (mi-am dat seama mai tarziu), stiind ca n-are rost efortul, imi da replica:
– Nu!
S-a rupt inima in mine, s-a inegrit cerul, s-au despartit apele, s-au scoborat cele 10 plagi inapoi pe pamant. Ce fac? Cum ii spun Marcelei? Ca i-am promis si acuma nu o sa ma mai tin de promisiune. Maica-mea nu si nu, nu puteam sa o clintesc nici in ruptul capului.
Bun. Vazand eu ca n-am cum s-o scot la capat cu mama, am inceput sa gandesc cum sa fac sa ma duc la ziua Marcelei (va dati seama ca nu renuntasem la idee doar pentru ca nu ma lasa mama). Si dupa multe ore (si tigari), am gasit solutia. Mi-am facut bagajul si am asteptat momentul propice sa o tai. Sa ies pe usa cu un rucsac in carca dupa ce avusesem discutia cu pricina cu mama, era exclus. Orice scuza ii serveam ar fi fost inutila pentru ca eram al ei si ma stia prea bine. Dar a venit ziua salvatoare…
Vine mama intr-o zi la mine (cam cu vreo 3 zile inainte de ziua Marcelei) si imi da niste bani sa ma duc sa iau paine. Ataaaaaaat. Am zis, asta e. Am luat banii, am gasit momentul oportun sa-mi arunc rucsacul pe scari, sa nu ma vada maica-mea ca ies cu el, si dus am fost.
Ma duc la primul centru de xerox, ii cer aluia sa-mi dea un pix si o foaie, ii scriu maica-mii mesajul de adio, il pun la cutia postala si ma duc la posta sa-mi scot alocatia pe vreo 2 – 3 luni (prin 2000 erau ceva bani). Scot alocatia si ma urc in primul metrou spre gara. Ajung la gara, iau bilet (trenul era peste vreo 2 ore, dar eram linistit pentru ca imi oferea avantaj perioada cand nu oricine isi permitea telefon mobil), un pachet de tigari si un ziar si astept.
Ajung la Sinaia rupt in cur (banii mi-i cheltuisem pe cele de mai sus) si o iau pe jos spre Nasa. Cand ajung intr-un final, Nasa vorbea la telefon. Dupa ce spunea mi-am data seama ca vorbea cu maica-mea. Dupa ce a terminat de vorbit, i-am spus ce si cum, mi-a dat bani sa nu mor cele cateva zile cat am stat la ea si m-a si ajutat sa incropesc un cadou pentru sarbatorita. Eram in al noualea cer.
Dau de Marcela, ii zic “Uite pisi am venit, cum am promis”, am petrecut ceva timp impreuna si a ramas sa ne vedem a doua zi ca era ziua ei. A doua zi, m-am dusat, m-am parfumat si m-am dus spre locul intalnirii. Am asteptat o ora ca prostu’, ea n-a venit (atunci mi-am dat seama ca mama a avut dreptate). M-am dus sa o caut mai spre seara si am gasit-o acasa. Mii de scuze, regrete eterne, ca a uitat, ca s-a dus cu niste prieteni la suc, ca o sa se revanseze, tot tacamul.
M-am intors acasa la Bucuresti, mama n-a vorbit cu mine vreo doua saptamani, dupa care mi-a tinut teorie vreo 2 saptamani. Asa am aflat ca maica-mea, initial, presupunand ca am ramas la povesti cu vreun prieten, nu s-a stresat ca lipsesc. Insa, dupa vreo 4 ore, cand a vazut ca nu mai apar, s-a dus sa ma caute prin jurul blocului. Cand a vazut ca nu da de mine, s-a intors si printr-un noroc s-a uitat la cutia postala si mi-a gasit biletul. Altfel, probabil imi ajungea mutra pe cutiile de lapte. Dupa care a sunat-o pe Nasa sa-i spuna ce mi-a cacat mintea.
Mai tarziu am aflat ca taica-miu cand a auzit ca am fugit de acasa, vroia sa vina dupa mine la Sinaia si sa ma aduca inapoi in 3 pungi si 7 saci. Nu l-a lasat mama pentru ca i-a zis ca daca nu o sa-mi dau seama singur cat de bou am fost, nu o sa ma invat minte.
Cu Marcela am mai schimbat impresii in scris de vreo 2 ori, dupa care mi-a scris ca bine pa ca si-a gasit pe altul mai frumos si mai bogat.
Alex Vasiu 